SALTO
INCAS – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” din România este implicat în proiectul SALTO care va accelera realizarea primei rachete reutilizabile din Europa.
Finanțat de Comisia Europeană în cadrul programului Orizont Europa, proiectul SALTO contribuie la dezvoltarea primelor lansatoare reutilizabile din Europa. Consorțiul proiectului combină expertiza europeană a marilor grupuri, institute de cercetare, start-up-uri inovatoare și IMM-uri pentru a ajunge la următoarea etapă a dezvoltării primei rachete reutilizabile din Europa.
Proiectul SALTO este coordonat de ArianeGroup, selectat de Comisia Europeană în urma unui apel în cadrul Orizont Europa. A început în decembrie 2022 și va testa aterizarea verticală a unui prototip reutilizabil de lansare. Proiectul SALTO își propune să valideze faza de aterizare, care este deosebit de complex și esențială pentru a putea recupera un lansator. Două campanii de testare ale prototipului lansatorului reutilizabil Themis vor fi desfășurate în Kiruna, Suedia. În timpul testelor, lansatorul va fi ridicat la o înaltime de 30-250m, folosind demonstratorul de motor reutilizabil Prometheus®.
Themis este un program al Agenției Spațiale Europene (ESA), condus de ArianeGroup. Opt state membre ESA participă la program: Franța, Elveția, Belgia, Suedia, Spania, Țările de Jos, Polonia și Ungaria. SALTO permite accelerarea perfect sincronizată a celor două programe ESA – Themis reutilizabil și Prometheus® motor reutilizabil – pentru care ArianeGroup este contractor principal.
Proiectul SALTO și testele prevăzute sunt complementare cu programul de etapă reutilizabilă Themis al ESA. Aceste evoluții reprezintă blocurile tehnologice cheie pentru următoarea generație de lansatoare europene reutilizabile, care își propune să reducă semnificativ costurile lansărilor spațiale în comparație cu actuala flotă europeană de rachete. Ca urmare, va consolida autonomia strategică și competitivitatea Uniunii Europene și va contribui la reducerea amprentei asupra mediului înconjurător privind lansările în spațiu.
INCAS – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” din România va fi responsabil de activitățile de monitorizare structurală în cadrul acestui proiect. Daniela Enciu, Șeful Secției Mecatronică INCAS: „INCAS are privilegiul de a participa la un proiect de asemenea amploare, reiterându-și implicarea în activități care contribuie la dezvoltarea sectorului de cercetare. Proiectul contribuie la crearea de noi punți între cercetare și industrie, asigurând competitivitatea și sustenabilitatea.” Ana-Maria Neculăescu, Managerul Programului Spațial INCAS: „INCAS este onorat să participe la activitățile SALTO și să facă parte din acest efort ambițios de consolidare a poziției și autonomiei Europei în accesarea spațiului cosmic”.
Despre proiectul SALTO
Proiectul SALTO va testa aterizarea verticală cu un prototip de etapă de lansare reutilizabilă în următorii trei ani, cu un buget de 39 de milioane de euro. SALTO înseamnă „reuSable strAtegic 2”. Consorțiul proiectului implică 25 de parteneri din 12 țări:
- ArianeGroup SAS, ArianeGroup GmbH, MT Aerospace AG, Safran Data Systems, Safran Electronics & Defense, Avio S.p.A., Sabca, Thales Alenia Space Belgium S.A., GTD Sistemas de Información S.A., GMV Aerospace and Defence SA, Deimos Engineering and Systems S.L.U, Sener TAFS SAU, Swedish Space Corporation, Amorim Cork Composites SA;
- Institute de cercetare: German Aerospace Center (DLR), CNES, ONERA, IRT Jules Verne, INCAS;
- Startup-uri si IMM-uri: ID-Services, Shark Robotics SARL, G.L.Electronic s.r.o, SIA WIT Berry, Realtime Technologies Ltd, SpaceForest sp. z o.o.
Acest proiect a primit finanțare din programul Orizont Europa al Uniunii Europene în baza acordului de grant Nr. 101082007