BECA
Obiectivele specifice ale proiectului sunt: Extinderea și dezvoltarea capabilităților de experimentare existente la INCAS în vederea atingerii nivelului tehnologic necesar pentru desfășurarea activităților de cercetare atmosferică de mediu.
“Dezvoltare Baza Experimentala pentru Analiza si Cercetarea Mediului Atmosferic – B.E.C.A.”, proiect cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare nr. 625 din 11.03.2014, încheiat cu Ministerul Educatiei Nationale, pentru Programul Operational Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” (POS CCE), Axa Prioritară 2 – Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare pentru competitivitate – O.2.2.1 „Dezvoltarea infrastructurii C – D existente şi crearea de noi infrastructuri C – D (laboratoare, centre de cercetare)”.
Valoarea totală a proiectului este de 14.791.214 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 12.000.000 (din care valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 10.231.200 lei şi valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 1.768.800 lei).
Proiectul se implementează în Comuna Targsorul Vechi, Sat Strejnicu, Str. Principala, nr. 24, Judet. Prahova, pe o durată de 17 de luni.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt: Extinderea si dezvoltarea capabilitatilor de experimentare existente la INCAS in vederea atingerii nivelului tehnologic necesar pentru desfasurarea activitatilor de cercetare atmosferica de mediu; Atingerea unui inalt grad de competenta in domeniul cercetarilor atmosferice de mediu, in domeniul situatiilor de urgenta, precum si in domeniul interventiei active in atmosfera, in vederea asigurarii unei colaborari cu structurile interesate de cercetarile propuse, cum ar fi AACR, ROMATSA, ministere si alte institutii de drept public si privat; Formarea si stabilizarea unui nucleu de competenţă ştiinţifică la INCAS în măsură să participe la programe nationale si internationale din aria de influenţă a proiectului propus şi la dezvoltarea de noi capacităţii de cercetare ştiinţifică de nivel national si internaţional; Atragerea tinerilor specialişti si utilizarea potentialului acestora in activitati de cercetare si dezvoltare tehnologica orientate catre tehnologii „green” in contextul strategiei de dezvoltare durabila.
Laboratorul de cercetare va fi capabil să asigure o gamă largă de servicii high – tech diversificate pentru agenţi economici industriali din sfera serviciilor şi din administraţia locală.