06/06/2024

Participarea INCAS, în calitate de coordonator al Consorțiului RoRCraft la Prezentarea Oficială a Demonstratorului European RACER

În data de 15 mai 2024, a avut loc prezentarea oficială a Demonstratorului RACER, de către compania Airbus Helicopters în Marignane, Franța. Zborul elicopterului RACER a marcat o etapă esențială pentru inițiativa tehnologică a Comisiei Europene, Clean Aviation, cât și pentru partenerii implicați. 

Demonstratorul RACER este rezultatul unui puternic program european de cercetare colaborativă, dezvoltat în coordonarea Airbus Helicopters împreună cu 40 de parteneri din 13 țări europene, între care și România, prin consorțiul RoRCraft format din INCAS – Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” și ROMAERO S.A.

Cu o viteză de croazieră care atinge 400 Km/h, RACER este un demonstrator de elicopter care are ca scop reducerea costurilor cu 25% pe milă marină în comparație cu un elicopter convențional, precum și a consumului de combustibil și zgomotului cu aproximativ 20% pentru misiunile tipice de transport de pasageri. Această inovație demonstrează angajamentul de a revoluționa tehnologia elicopterelor în vederea obținerii de efecte tangibile de mediu favorabile societății.

Activitățile consorțiului român RoRCraft, coordonat de INCAS – Institutul Național de Cercetare–Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” în cadrul parteneriatului european, au constat în proiectarea, fabricația, testarea si elaborarea documentației de certificare pentru Fuselajul Principal al viitorului elicopter. INCAS, ca lider de consorțiu a demonstrat încă din faza premergătoare câștigării proiectului că are experiența de a aborda multisistemic un proiect de o asemenea anvergură (TRL 6), fiind de asemenea capabil să conducă activitățile de producție și de testare, aceste aspecte fiind vitale în succesul unei astfel de inițiative europene. Încrederea acordată INCAS de către Airbus Helicopters, coordonatorul programului Racer, s-a tradus prin alocarea unui perimetru important din elicopter, cu un grad ridicat de risc tehnologic.

În cadrul proiectului, INCAS a efectuat activități de proiectare avansată în domeniul structurilor metalice și din compozit, utilizând cele mai actuale tehnologii din domeniu, precum Realitatea Virtuală și Augumentată, în vederea optimizării activității de mentenanță. Echipa de proiectare a integrat în structura fuselajului toate interfețele corespunzătoare sistemelor elicopterului (mai mult de 360 de interfețe), unele dintre acestea fiind critice din punct de vedere al arhitecturii. Tehnologiile propuse pentru realizarea fuselajului (structura hibridă din metal-compozit, utilizarea fabricației aditivate în reperele structurale etc.) și metodele de calcul de rezistență folosite au condus la obținerea unei structuri optime din punct de vedere al capabilității de preluare a sarcinilor în raport cu masa structurii.

INCAS a coordonat activitatea de fabricație a Fuselajului Principal și a specimenelor destinate testelor necesare pentru certificare, prin organizarea internă a structurii și optimizarea procesului de livrare a documentației de execuție către partenerul ROMAERO creând un mediu propice activităților de fabricație (minimizând riscurile legate de achiziția de materiale, scule și repere standardizate) prin îmbunătățirea infrastructurii alocate fabricației, precum și susținerea activității de fabricație în timpul pandemiei de COVID-19. 

Activitățile de testare statică de rezistență pentru cele două specimene fabricate (de mari dimensiuni) din perimetrul Fuselajului Principal au fost realizate la STRAERO, entitate de testare structuri de aviație, parte din grupul INCAS. Testele efectuate pe baza programelor de testare elaborate de către echipa de calcul de rezistență din INCAS au constat în aplicarea unui sistem complex de forțe în interfețele de joncționare a fuselajului cu alte elemente structurale (de exemplu aripi, tren de aterizare etc.) și măsurarea efectelor acestora în structură. Prin profesionalismul specialiștilor de testare, aceștia au dezvoltat un ecosistem de testare unic în Romania, ce a asigurat nu doar efectuarea cu succes a tuturor cazurilor de încărcare, dar a furnizat și un grad ridicat de siguranță în protejarea acestor specimene unice de o posibilă deteriorare din cauza forțelor mari aplicate (de ordinul tonelor).

Documentația de stress pe care specialiștii din cadrul INCAS au elaborat-o a reprezentat baza activității de certificare a întregului elicopter în fața Autorității Aeronautice din Franța pentru obținerea permisului de zbor. Metodele complexe de calcul structural au fost validate prin testele fizice efectuate pe specimenele de probă statică conform piramidei de testare și au fost aplicate pentru fundamentarea comportamentului structurii. Prin acceptarea de către Airbus Helicopters a filozofiei de fundamentare propusă de către INCAS, dar și a finalizării și predării documentației de stress, Institutul a demonstrat capabilitatea de a prelua cu succes activități de certificare în domeniul aeronautic conform regulamentelor EASA în vigoare.

Acces versiunea veche site