Tunelul aerodinamic subsonic este atmosferic (nepresurizat), cu circuit închis, ce permite realizarea unei game largi de teste de mecanica fluidelor sau de aerodinamică aplicată.
Caracteristicile tunelului sunt:
- Camera de experiență octogonală : 2.0 x 2.5 m
- Raport de contracție : 10:1
- Viteza maximă : 110 m/s
- Grad de turbulență : 1.11%
- Sistemul de măsură : balanță externă cu 6 componente
- Precizia : 0.02 % din scară pe toate componentele
În tunel se pot realiza teste aeroacustice folosind o matrice de microfoane ce permite detectarea surselor de zgomot aerodinamic și caracterizarea lor.
Balanța din dotare este externă de tip piramidal, permite rotirea machetei în jurul axei de girație cu 180 grade și permite măsurarea de forțe și momente (6 componente). Capacitatea de măsurare a presiunii cuprinde 4 x 48 porți la scanivalvele mecanice, traductori de 1Psi și 4 x 16 porți canale digitale (Scanivalve 1 PSI).